10 greșeli care îl fac nefericit pe bărbatul din viața ta

Deși femeile sunt mai sensibile, un bărbat poate fi la fel de nefericit în cuplu. Iar dacă relația voastră se bazează pe dragoste, ar fi păcat să o pierdeți din cauza unor gesturi și obiceiuri prea puțin importante. De asemenea, din momentul în care unul dintre parteneri este nefericit, nici relația nu va mai merge bine pentru mult timp. Iată ce îl poate face pe partenerul tău nefericit:

1. Abia ajunge acasă și deja îi întinzi o listă interminabilă cu lucruri de făcut

Astăzi e bine știut că timpul este cea mai mare nevoie pe care o avem, iar toții oamenii au ajuns să aibă un program încărcat. Și din cauza asta ai vrea ca partenerul să te ajute cât mai mult, însă nu trebuie să îl copleșești cu sarcini și nu trebuie să faci o prioritate din asta. Amintește-ți de voi la început și încearcă să pui dragostea și afecțiunea pe primul plan și pe locul doi lucrurile care trebuie rezolvate.

Citește și:   10 lucruri pe care femeile le vor cu adevărat de la bărbați

2. Pui organizarea întâlnirilor pe seama lui

Este bine să simțiți încă nevoia să ieșiți la întâlniri. Dar ar trebui să iei și tu inițiativa și să nu aștepți să vină doar el cu ideea și cu propunerile.

3. Singurul tău subiect de discuție sunt copiii

Bineînțeles, copiii voștri sunt totul pentru voi. Dar nu uitați și de relația voastră, care nu poate fi întreținută doar pe baza discuțiilor despre copii. După ce copiii se duc la culcare, uitați de grija loc și bucurați-vă de momentele petrecute în intimitate.

4. Nu mai există romantism

Este normal ca la un moment dat să se ajungă la o rutina în cuplu. Însă asta nu este ceva grav, ba dimpotrivă, rutina te poate face să te simți mai confortabilă și mai sigură. Dr vorbind despre o relație amoroasă, e important să nu uiți de mici gesturi romantice care păstrează pasiunea vie. Trebuie să ai grijă să nu te lași prinsă de problemele cotidiene și să nu îți neglijezi partenerul de viață.

Citește și:   Ce prințesă Disney ești în funcție de zodie

5. Nu mai petreceți momente intime în dormitor

Probabil nu va mai fi la fel ca la început, dar este foarte important să menții flacăra aprinsă. Așa că acordă-i atenție partenerului în dormitor!

6. Nu îi spui motivul supărării tale

Comunicarea este importantă și este principala modalitate prin care să faci ca lucrurile să meargă mai bine. Așa că dacă te deranjează ceva, nu sta supărată prin casă, nu îi răspunde rece la întrebări, ci mai degrabă explică-i cât mai diplomat ce te-a supărat iar el va aprecia acest gest mai mult decât o distanțare.

7. Sunteți foarte diferiți

Deși aveți mereu păreri diferite, încearcă pe cât posibil să faci în așa fel încât să priviți în aceeași direcție. Dacă simți că nu reușiți să ajungeți la niciun acord pe mai multe planuri, nu ezita să apelezi la ajutorul unui specialist.

8. Nu mai întrețineți relații intime

Pe lângă plăcerea fizică, relațiile intime sunt necesare și pentru solidificarea legăturii dintre doi parteneri. Deci, sunt importante pentru bunăstarea unei relații. Fă tot posibilul ca să reaprinzi flacăra și dacă vă este amândurora greu, nu ezita să apelezi la ajutorul unui specialist.

Citește și:   8 semne că ești într-o relație care nu îți face bine

9. Nu ții cont de părerile și sentimentele lui

Este ceva normal pentru condiția umană să ai impresia că tu ai dreptate mereu și să te superi, simțindu-te neînțeleasă. Însă, este foarte sănătos ca deseori să te pui în locul partenerului și să ții cont și de părerile sale.

10. Pui cariera mai presus de relația voastră

Este bine să fii preocupată de dezvoltarea ta profesională și să fii pasionată de ceva anume. Însă nu trebuie să uiți de lucrurile care contează cu adevărat în viață- dragostea și familia. Dacă ești prea prinsă la locul de muncă riști să îți neglijezi partenerul și în final să fiți amândoi nefericiți.

Lasă un răspuns